luni, 10 februarie 2014

Martisor

Martisorul este simbolul renasterii, al reinnoirii si al sperantei, purtator de noroc si belsug.
Initial, martisorul era daruit tuturor copiilor, fete si baieti, de catre parintii lor. Acesta era purtat la mana, la gat sau prins in piept. 
George Cosbuc spunea intr-un studiu dedicat martisorului ca acesta este " un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui. Poporul nostru il cunoaste si il tine in mare cinste, si il poarta copiii, fetele si mai rar nevestele si flacaii, fiindca el e crezut ca aducator de frumusete si de iubire”.
Culorile snurului care insoteste martisorul au si ele semnificatia lor. Rosul simbolizeaza anotimpul primavara, plina de vitalitate si culoare, "clocotind de viata ca focul si sangele ", iar culoarea alb simbolizeaza anotimpul iarna. O alta semnificatie este reprezentata de legatura permanenta dintre barbat si femeie, rosul fiind atributul femeii, al vitalitatii sale, iar culoarea alb reprezentand barbatul si intelepciunea sa.
Potrivit articolului gasit pe www.crestinortodox.ro, "Ca sa respectam traditia, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. El se poarta de la 1 martie pina cind se arata semnele de biruinta ale primaverii : pina se aude cucul cintind, pina ce infloresc ciresii ori trandafirii, pina ce vin berzele sau rindunelele. Atunci, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc. "

Enjoy !



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu